Un comentariu

Galaţiul, surclasat de Brăila la capitolul turism. Cauza principală a decalajului: starea jalnică în care se află Galaţiul


Analiza cifrelor statistice privind numărul de turişti care au vizitat Galaţiul în anul trecut a scos la iveală o realitate tristă: media lunară este de sub 5.600 de vizitatori. Precizăm că s-au luat în calcul toate persoanele care s-au cazat în unităţile turistice şi hoteliere din judeţ, dar au domiciliul în alte judeţe.

Faţă de Constanţa, judeţul românesc cu cel mai mare aflux de turişti, Galaţiul este într-o situaţie dezamăgitoare: are de 50 de ori mai puţin vizitatori! Cum comparaţia este uşor forţată – căci litoralul Mării Negre contează imens în această statistică – mult mai relevantă este comparaţia cu judeţul Brăila, care în linii mari oferă aproximativ aceleaşi atracţii turistice ca şi Galaţiul. Însă gălăţenii nu au motive de satisfacţie nici în acest caz. Media lunară a numărului de turişti care vizitează Brăila este cu circa 50% mai mare decât la Galaţi, respectiv 8.294 faţă de 5.538.

Spre contrast cu Brăila, aşa arată clădirile din zona istorică a Galaţiului

Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Galaţi crede că în realitate situaţia şi mai proastă decât rezultă la o primă analiză a cifrelor. „Mulţi dintre cei care s-au cazat la Galaţi au venit pentru cu totul alte lucruri decât turismul: la conferinţe, cu interes profesional, cu afaceri sau pentru evenimente mondene. Nici jumătate dintre cei care s-au cazat la noi nu sunt cu adevărat turişti”, apreciază Filimon.

Avantajul principal al Brăilei în faţa Galaţiului în această „întrecere turistică a furnicilor” (ţinând cont că Brăila este pe locul 25 pe ţară, iar Galaţiul pe locul 32), este legat de faptul Primăria brăileană a investit în renovarea şi conservarea arhitectonică a oraşului vechi, spre deosebire de autorităţile gălăţene, care au „patronat” un adevărat haos urbanistic.

sursa: adevarul.ro

 

About ADHoreca

Dotari profesionale cu: ustensile si accesorii pentru bucatarie (ex: polonice, spumiere, deschizatoare universale, oale, cratite, blaturi PE, aparete bucatarie), accesorii servire (ex: tavi, carucioare), accesorii masa (ex: oliviere/mesaj, platouri, suporti servetele, inele servetele, suporti scobitori), accesorii si aparatura bar (ex: blendere, mixere, shakere, lingurite, masini gheata, zdrobitoare gheata, decoratoare, prese, espresoare), accesorii patiserie, accesorii cofetarie, accesorii hotel (ex: delimitatoare, brelocuri personalizate, tablite informare), accesorii si consumabile curatenie, tacamuri inox, vesela portelan, pahare sticla si cristal, lampi si candelabre cristal.

One comment on “Galaţiul, surclasat de Brăila la capitolul turism. Cauza principală a decalajului: starea jalnică în care se află Galaţiul

  1. Cei din galati mereu au avut probleme cu conducerea si felul in care i-au tratat.. in principiu aceea conducere a fost aleasa tot de Galateni dar ei nu sunt pe deplin de vina.. Braila este un oras superb chiar daca este mai mic, avem ce vizita si in Braila, problemele sunt doar de infrastructura.. la nivelul tarii nu numai in aceste doua orase

Comenteaza...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s