Lasă un comentariu

PARCAREA SUBTERANĂ A FOST ABANDONATĂ


Edilii craioveni au renunţat, deocamdată, la proiectul parcării subterane, pe care intenţionau să o construiască pe platforma TNC. Motivul: e o lucrare extrem de pretenţioasă, pe care nu şi-o adjudecă nimeni. Edilul-şef al Craiovei nu se încumetă însă să o abandoneze definitiv, înainte de a mai face măcar o încercare.

Edilii au ajuns la o concluzie amară: parcarea subterană de sub platforma TNC este un proiect ambiţios, care dă minunat pe hârtie, dar prezintă imensul dezavantaj că nu poate fi pus în practică. După ce a fost anunţat cu turle şi trâmbiţe, e numai bun de pus acum la colecţia investiţiilor imposibile. „Lucrarea de amenajare a parcării subterane a fost licitată o dată, în vara lui 2009, dar nu a putut fi adjudecată deoarece nu am primit nici o ofertă. A fost prima şi singura încercare de a pune în practică această investiţie”, a declarat, ieri, Sabina Dumitru, şef Serviciu Investiţii, din cadrul Primăriei Craiova.

Nu mişcă nimic

Mai mult noroc nu are parcarea nici în 2010. Edilii nu mai au de gând să testeze încă o dată piaţa de lucru cu mega-proiectul de pe esplanada TNC. Potrivit Sabinei Dumitru, proiectul nu a fost repus în discuţie nici anul acesta: „Nu am primit nici o solicitare din partea comportamentelor coordonate de primar ca să reluăm licitaţia. Când vom primi o cerere scrisă, fundamentată, atunci postăm din nou anunţul de licitaţie, până atunci nu mişcăm nimic”, a mai spus Sabina Dumitru. În cazul în care ar fi lansat, proiectul ar putea fi licitat numai într-o formă ajustată, variantă care nu este pe placul municipalităţii.

20 milioane euro şi parcarea e a ta

Parcarea subterană a fost apreciată la valoarea de 20 milioane euro. Potrivit caietului de sarcini, ar urma să aibă 1.000 de locuri de parcare, dispuse pe mai multe nivele, cu acces din trei zone, cele mai multe autoturisme fiind preluate de pe Calea Bucureşti. Mai mult decât atât, edilii au căutat să găsească un partener care să fie în stare să proiecteze, să construiască, dar şi să administreze apoi parcarea subterană, în schimbul achitării unei redevenţe. Autorităţile au mers până acolo încât au calculat şi un tarif de parcare, pe care ar fi trebuit să-l utilizeze administratorul, de maximum 5,1 lei pe ora de staţionare.

Prea frumos ca să se despartă de el

Deşi tarifele pe care le-ar fi plătit, în acest caz, craiovenii ar fi fost de patru ori mai mari decât le plăteau, până nu demult, firmei Cronos, nici o firmă nu s-a arătat interesată să-şi asume această complicată lucrare. Întrebat dacă renunţă la acest proiect, primarul Craiovei a declarat că e un proiect mult prea frumos ca să fie abandonat definitiv. „S-a făcut un sondaj şi s-a constatat că e oportună o astfel de investiţie în Craiova. Cred că şi amplasamentul este foarte bine ales, dar poate că nu a venit momentul să-l punem în practică. Proiectul e foarte bun, aşa cum este, şi o să-l începem atunci când o să avem banii necesari”, a declarat primarul Craiovei, Antonie Solomon.

Ghinionul subteranelor

Ca şi cele două pasaje, subteran şi suprateran, care se vor amenaja cu fonduri externe, şi parcarea de pe esplanada TNC ar putea să beneficieze de un suport financiar nerambursabil. Dar şi acest lucru nu schimbă foarte mult datele problemei, situaţia fiind complicată nu doar de lipsa banilor, ci şi de schema tehnică pretenţioasă, care-i sperie pe constructori. Printr-o situaţie asemănătoare au trecut autorităţile cu parcarea subterană ce urma să fie construită în centrul oraşului, pe locul fostei parcări deschise, deţinute de firma Cronos în spatele magazinului “Mercur”. Şi atunci, investiţia a fost pusă la păstrare o vreme, din lipsă de constructori, după care a fost abandonată definitiv.

sursa: Cuvantul Libertatii

Anunțuri

About Author

Consultant vanzari mobilier profesional pe domeniul horeca.

Comenteaza...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: