Lasă un comentariu

Timisoara: Investitie de 36 milioane de euro in complexul studentesc „Oituz”


Universitatea de Vest din Timişoara pregăteşte investiţii importante pentru anul 2010. În martie va fi dat în folosinţă cel mai dotat laborator de chimie din regiune, vor începe lucrările la cămine studenţeşti, la un bazin de înot şi la o sală de sport. Toate acestea, precum şi altele, vor fi amplasate în zona străzii „Oituz”, unde Universitatea a început deja amenajările. Aici va fi creată şi o Piaţă a Universităţii şi o cafenea a artiştilor.

Primele obiective din acest complex au fost inaugurate la finele anului trecut – Centrul pentru simulări antreprenoriale şi Ringul Bursier. „Patru noi cămine pentru studenţi se vor ridica aici, care vor asigura un plus de 930 de locuri de cazare, în camere cu confort sporit. Zona Oituz va beneficia şi de o nouă piaţă pietonală, Piaţa Universităţii, aşa cum este în toate oraşele mari din ţară. Consiliul Local va lua o hotărâre pentru atribuirea acestui nume”, a declarat rectorul UVT, Ioan Talpoş.

Proiectul „Oituz” are mai multe etape. În 25 martie va fi dat în folosinţă un complex de chimie, „cel mai dotat de la Viena încoace”, după cum a spus Talpoş, iar până la începerea anului universitar 2010-2011 ar trebui să fie dat în folosinţă şi complexul sportiv. Finanţarea vine de la Compania Naţională de Investiţii. Sala de sport cu 800 de locuri va costa 900.000 de euro, iar un bazin de înot – 600.000 de euro. Conducerea UVT a proiectat şi o clădire de legătură între cele două obiective sportive, clădire care ar însemna extinderea sălii de sport cu o anexă care va mai costa 300.000 de euro şi cuprinde cabinete metodice, dotări pentru sport, sală de fitness, spaţii pentru tenis de masă şi badminton. Bazinul de înot nu va fi unul olimpic, lucrare care ar fi fost costisitoare la întreţinere, 1.500 de euro pe zi, după cum a spus rectorul.

Zona de promenadă pentru studenţi va cuprinde şi un „perete digital”, pe care să poată fi proiectate evenimente gen meciuri de fotbal. Pentru timpul liber se va crea şi o cafenea a artiştilor. „Dacă finanţarea începe în acest an, lucrările la tot campusul de pe Oituz ar trebui să fie gata în trei ani, deci în 2013. Toată investiţia preconizăm că ar costa 36 de milioane de euro”, a declarat Talpoş.

Acesta a precizat că alte două proiecte majore sunt în evaluare tehnică. Este vorba despre extinderea Facultăţii de Arte şi o clădire nouă pentru Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, pentru care se solicită o finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional de aproximativ 16 milioane de euro. Un alt proiect vizează edificarea unui Institut de Cercetări Avansate de Mediu, a cărui valoare este de circa 15 milioane de euro. Conducerea UVT doreşte şi ridicarea unie Facultăţi de Muzică în acelaşi loc, dar acesta nu este un proiect care să se afle în prim plan. În plus, funcţionalitatea zonei va trebui asigurată şi cu 1.000 de locuri de parcare sub şi supraterane, dar nu se poate face din banii universităţii.

Sursa: Opinia Timisoarei

Anunțuri

About Author

Consultant vanzari mobilier profesional pe domeniul horeca.

Comenteaza...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: