Lasă un comentariu

Timisoara: Lucrari de canalizare pe patru artere


În acest an se vor face modificări mari la canalizarea Timişoarei, dar se va schimba şi reţeaua de apă. Tot în 2010, de la întâi februarie, vor avea loc schimbări majore şi la nivelul Aquatim, care va prelua reţelele din judeţ.

Anul trecut s-a finalizat o lucrare importantă de apă şi canal pe strada Polonă, unde au fost probleme mari din acest punct de vedere. Şi pe strada Bobâlna s-au făcut lucrări recente, dar testul inundaţiilor a fost picat de autorităţi. La primele ploi mari, cartierul a fost inundat, iar localnicii spun că de vină este reţeaua de canalizare, gâtuită pe strada Bobâlna.

Finanţări de la Primărie şi Aquatim
Pentru 2010, autorităţile locale vor să rezolve problemele din Calea Ghirodei, dar şi din alte zone. Lucrările de apă şi canal se fac atât din banii primăriei, cât şi din banii Aquatim, dar şi din fonduri europene. Cum bugetul local nu este încă aprobat, nu se ştie ce lucrări se vor face de către primărie, însă în plan sunt zonele Plopi, Ghiroda şi Kuncz. Din fondurile Aquatim, aproximativ un milion de euro, se vor face lucrări la apă. „Vrem să schimbăm reţeaua de apă pe strada Miresei, Torontalului, dar şi în zona Freidorf”, a spus managerul Aquatim, Ilie Vlaicu.

Salvarea, banii europeni
Lucrările majore de canalizare din acest an vor avea loc pe străzile Memorandului-Piaţa  Crucii şi Brâncoveanu Romulus. Canalizarea va fi complet schimbată în aceste zone din bani europeni. Străzile vor fi sparte în acest an, însă managerul Aquatim spune că lucrările sunt  absolut necesare. „Va fi un disconfort din cauza lucrărilor, dar trebuie făcute pentru că sistemul de canalizare este prăbuşit, fiind vechi de 60 de ani. Lucrarea trebuie făcută cu atât mai mult cu cât am reuşit să obţinem fonduri şi pentru apă”, a mai spus Ilie Vlaicu.

Canalizarea vine cu locuri de parcare
Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public Timişoara vor să profite de faptul că se sparg străzile Brâncoveanu şi Romulus şi vor să facă acolo 200 de locuri de parcare noi. Şeful Telpark, Ionel Ursu, are veşti proaste pentru timişorenii care trebuie să parcheze în centru: nu mai este loc pentru nicio parcare în plus.

Sursa: Adevarul

Anunțuri

About Author

Consultant vanzari mobilier profesional pe domeniul horeca.

Comenteaza...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: