Lasă un comentariu

Adrian Borda (arhitect): Clujul are nevoie de un tren urban


O nouă dezbatere tematică în cadrul proiectului de elaborare a Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Cluj-Napoca are loc în aceste momente la primărie. Tema propusă pentru discuţie este “Mobilitate- circulaţie rutieră, circulaţie pietonală, transport public”.

Şeful de proiect, Adrian Borda, a precizat că noul PUG Cluj 2020 propune unele culoare de importanţă capitală pentru circulaţia din oraş.

Re-orientarea oraşului spre Someş poate deveni una dintre principalele axe de dezvoltare a oraşului, la nivelul circulaţiei pietonale, rutiere şi al dezvoltării integrate a agrementului urban.

Un alt culoar care, potrivit arhitectului, are o importanţă capitală pentru mobilitatea în oraş pe direcţia est-vest, cea mai aglomerată în acest moment, este cel al căii ferate.

“E important să valorificăm calea ferată şi să se implementeze un sistem de tren urban. Eficienţa lui depinde de existenţa unor noduri internodale, de la limita vestică Nădăşel –Baciu ca staţii principale, Gara Centrală ca nod internodal important, Clujana un alt important punct de transfer între transportul feroviar şi cel public, zona Aurel Vlaicu-Ira şi punctul din faţa aeroportului cu conexiune internodală  pentru transportul aerian, feroviar şi rutier”, a explicat şeful de proiect al PUG, Adrian Borda.

De asemenera, arhitectul a amintit şi de culoarul Nadăşului, unde acesta consideră că este extrem de important să existe o corelare cu viziunea de re-dezvoltare a teritoriilor industriale.

„Conexiunile la autostradă au rămas precare, în afara nodului de la Gilău şi a celui propus în următoarea etapă pe culoarul drumului Cluj-Zalău”, a precizat Borda.

Printre cei preyenți la dezbatere se numără repreyentanții Planwerk, arhitectul-șef al orașului, Ligia Subțirică, repreyentanții UTCN și viceprimarul Laszlo Attila.

Sursa: ftr.ro

Anunțuri

About Author

Consultant vanzari mobilier profesional pe domeniul horeca.

Comenteaza...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: