Lasă un comentariu

Universitatea Stefan cel Mare are hotel la Vatra Dornei


Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava are propriul hotel în staţiunea turistică Vatra Dornei. Centrul pentru Pregătire Continuă a fost inaugurat oficial cu puţin timp în urmă. Hotelul este de trei stele, beneficiază de 20 de camere cu câte două paturi, de două apartamente de protocol şi de un restaurant. Pentru că aparţine universităţii, hotelul a fost dotat şi cu săli de conferinţă, în care, la nevoie, se pot desfăşura şi cursuri. De asemenea, aici pot fi cazaţi studenţii suceveni care fac practică în zona Dornelor.

Centrul pentru Pregătire Continuă se adresează în egală măsură şi celor care au drept scop recrearea. Compartimentul de SPA cuprinde două saune, sală de fitness şi masaj.

La evenimentul de inaugurare a centrului au fost prezente cadre didactice din Universitatea „Ştefan cel Mare”, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti. Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a tăiat panglica de inaugurare a hotelului.

sursa: monitorulsv.ro

Anunțuri

About ADHoreca

Dotari profesionale cu: ustensile si accesorii pentru bucatarie (ex: polonice, spumiere, deschizatoare universale, oale, cratite, blaturi PE, aparate bucatarie), accesorii servire (ex: tavi, carucioare), accesorii masa (ex: oliviere/menaj, platouri, suporti servetele, inele servetele, suporti scobitori), accesorii si aparatura bar (ex: blendere, mixere, shakere, lingurite, masini gheata, zdrobitoare gheata, decoratoare, prese, espresoare), accesorii patiserie, accesorii cofetarie, accesorii hotel (ex: delimitatoare, brelocuri personalizate, tablite informare), accesorii si consumabile curatenie, tacamuri inox, vesela portelan, pahare sticla si cristal.

Comenteaza...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: